Patru comunități din Timiș primesc finanțare pentru reducerea analfabetismului funcțional
Comunitățile din Sintești, Comloșu Mare, Gătaia și Cerneteaz au câștigat o finanțare pe educație de 400.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru reducerea abandonului școlar, a analfabetismului, inclusiv funcțional și transformarea spațiilor de învățare.
De ce e important: România este fruntașă în Uniunea Europeană atât la analfabetism, cât și la abandonul școlar. Ultimele statistici arată că doar 11% dintre elevi sunt capabili să înțeleagă un text citit, restul de 89% fiind analfabeți sau semianalfabeți fucțional.
În ceea privește rata abandonului școlar, nici aici nu stăm mai bine, cu un procent de 15,6% dintre elevi care abandonează școala după clasa a VIII-a. În Uniunea Europeană, procentul este de 9%.
De aceea, programele fundațiilor și organizațiilor non-guvernamentale, susținute cu bani privați, sunt întotdeauna binevenite.
În detaliu: Fundația Comunitară Timișoara, cu sprijinul Hamilton Central Europe, a demarat programul FACEM. Aflat la prima ediție, acesta oferă finanțări de 400.000 de lei comunităților care se luptă cu probleme în domeniul educației.
Juriul acestei prime ediții a desemnat patru proiecte câștigătoare, care se vor derula în acest an în comunitățile din Sintești, Comloșu Mare, Gătaia și Cerneteaz.
Cele patru proiecte câștigătoare
Proiectul Susținem școala de azi, pentru viitorul de mâine al Asociației CRIES pregătește un centru educațional la Sintești, comuna Margina. În primă fază se vor investi fonduri în dotarea și recondiționarea sălii de clasă, care va deveni astfel un spațiu prietenos pentru organizarea de activități extra-curriculare pentru elevii din întreaga comună, cu scopul de a preveni abandonul școlar, de a reduce analfabetismul funcțional și de a creștere motivația elevilor pentru învățare și continuarea studiilor.
Asociația Colț de Banat, prin proiectul LiterACT, va continua activitățile derulate în anii precedenți în comuna Comloșu Mare, prin organizarea de activități educaționale săptămânale cu 70 de copii din clasele a I-a, dar și prin pregătirea profesională a cadrelor didactice și suport oferit familiilor în relația cu școala și cu copiii.
Proiectul Facem pași pentru viitor al Fundației United Way România își propune să prevină abandonul școlar în rândul copiilor din familii dezavantajate socio-economic, cu vârste cuprinse între 6-15 ani, elevi ai Liceului Teoretic Gătaia, prin servicii integrate, oferite de o echipă pluridisciplinară. Activitățile proiectului se adresează atât copiilor, cât și părinților acestora și cadrelor didactice din școală.
Asociația Seeds of Kenosis, prin proiectul Educație de calitate pentru toți copiii din Cernăteaz, se va asigura că 58 de copii din ciclul primar și gimnazial, care provin din medii vulnerabile, vor avea condițiile necesare pentru a avea rezultate școlare bune, și pentru a nu abandona școala. Specialiștii din proiect vor oferi servicii integrate, adaptate după nevoile fiecărui copil în parte, lucrând în parteneriat cu școala și părinții.