Proiectul de țară propus de Elena Lasconi și USR: reducerea taxelor, depolitizarea educației și reforma justiției (P)
Elena Lasconi și USR au lansat, duminică, programul electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare de la finalul acestui an, mizând pe un set de măsuri ambițioase.
18 noiembrie 2024
Printre principalele propuneri se numără reducerea taxelor, eliminarea influențelor politice din educație, orientarea sistemului de sănătate către prevenție printr-un Pilon 2 accesibil tuturor românilor, reforma justiției prin introducerea unor criterii clare de evaluare și promovare a magistraților, precum și eliminarea privilegiilor de tip special.
„Viziunea mea de țară este ca fiecare cetățean să se simtă protejat și respectat. Nu ar trebui să ne luptăm zilnic pentru lucruri fundamentale: o școală de calitate aproape de casă, un spital în care să avem încredere, o poliție care să ne protejeze și un sistem de justiție care să ofere dreptate. Vrem să guvernăm în interesul oamenilor, ceea ce ar fi o premieră pentru ultimii 35 de ani. Până acum, guvernarea a servit interesele unui cerc restrâns. Noi vrem o guvernare pentru toți românii, nu doar pentru câțiva aleși,” a declarat Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale.
România are nevoie de schimbare, dar nu de extremism. Trebuie să pedepsim bătaia de joc a PSD și PNL, dar să construim ceva în loc.,a mai declarat candidata USR pentru președinția României, Elena Lasconi.
Dominic Fritz: Elena Lasconi este președintele de care avem nevoie.
Lansarea programului a atras peste 500 de lideri USR, candidați și membri din toată țara. Alături de Elena Lasconi au fost prezenți primarul Timișoarei, Dominic Fritz, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, deputații Cătălin Drulă, Ionuț Moșteanu și senatoarea Simona Spătaru.
„Elena Lasconi a demonstrat că știe să lupte. A atras fonduri europene de 40 de ori mai mari decât bugetul local din Câmpulung, folosind acești bani pentru infrastructură, sănătate și educație. În timp ce Marcel Ciolacu a crescut taxele și inflația pentru a susține pensiile speciale, Elena a arătat o adevărată dorință de schimbare. Ea cunoaște problemele românilor și are experiența necesară pentru a fi președintele de care avem nevoie,” a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Programul economic: reducerea taxelor și susținerea familiilor active
Programul economic propus de Elena Lasconi și USR se concentrează pe reducerea taxelor pe muncă, implementată gradual și diferențiat. În 2024, salariile nete vor crește cu 500 de lei pe lună prin eliminarea taxării pe primii 1.200 de lei din salariu, pentru toți românii. Mamele cu copii și tinerii vor beneficia de reduceri suplimentare, având un plus de 1.500 și, respectiv, 1.000 de lei la fiecare salariu. Pentru mamele cu mai mulți copii, va exista o reducere suplimentară de 500 de lei pentru fiecare copil. Aceste măsuri sunt menite să încurajeze tinerii și familiile active să rămână în țară.
Reformele propuse se extind și în educație și sănătate, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor publice, oferind românilor opțiuni mai bune atât la stat, cât și în sectorul privat. Programul USR pune accent pe investiții în infrastructură pentru a stimula dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și atragerea de investitori străini.
„România este pregătită pentru un președinte femeie, iar Elena Lasconi este alternativa reală. Dacă Republica Moldova a făcut acest pas, și noi putem. Vă invit să ne unim în spatele Elenei Lasconi și al USR-ului, pentru o Românie dreaptă și onestă,” a declarat deputatul Cătălin Drulă.
De acum înainte
USR propune un stat mai mic și mai eficient, care să fie cu adevărat în slujba cetățeanului. Reformele propuse vizează reorganizarea administrației, reducerea numărului de parlamentari și profesionalizarea funcției publice prin examene naționale, eliminând astfel influențele politice din angajările publice. Obiectivul final este de a crea un stat care să lucreze în beneficiul cetățenilor, nu invers. Elena Lasconi este singurul candidat de bună credință, ea se înconjoară de oameni deștepți, are un plan și este determinată să îl pună în acțiune. Mai multe despre planul Elenei Lasconi și a echipei USR pentru România îl găsiți aici: https://usr.ro/wp-content/uploads/2017/04/Program-de-guvernare-USR-2024.pdf
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, realizat de ARTICULAT SRL, cod unic MFC 11240015.