CNI a ales câștigătorul pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Ar trebui să fie gata într-un an și 3 luni
La aproape 8 luni de la lansarea licitației și 4 luni după termenul limită de depunere a ofertelor, CNI a reușit să selecteze un constructor pentru Institutul Oncologic care se va ridica peste ruina de pe Calea Torontalului. Asta dacă nu sunt contestații... Tot proiectul de 250 de milioane de euro ar trebui să fie gata într-un an și 3 luni, ca să nu se piardă banii din PNRR...
De ce contează: Contractul, în valoare de 250 de milioane de euro, vine cu un termen extrem de strâns. Constructorul trebuie să finalizeze proiectul într-un an și trei luni pentru a evita pierderea finanțării prin PNRR.
Context:
- În martie 2023 a fost semnat contractul de finanțare prin PNRR
- Licitația pentru proiectare și execuție a fost lansată în august 2024 și s-a încheiat pe 28 octombrie 2024.
- CNI a primit patru oferte de la consorții formate din mari jucători ai industriei de construcții și echipamente medicale.
- Institutul va fi ridicat pe Calea Torontalului, în locul unei clădiri abandonate.
Ce urmează:
- Prima etapă: demolarea unei părți din construcția existentă.
- Noul spital va avea 250 de paturi, șase săli de operație, radioterapie, medicină nucleară și un centru de transplant medular și celule stem.
- Investiția totală: 1,15 miliarde de lei, finanțată prin PNRR, deocamdată.
- Autoritățile județene, în frunte cu președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, nu exclud ca o parte din fondurile nerambursabile disponibile acum prin PNRR să se piardă, însă dau asigurări că se vor găsi alte surse de finanțare
Presiunea termenelor: Ministerul Sănătății a reziliat recent un contract similar la Lugoj, deoarece spitalul nu putea fi finalizat până la termenul impus de PNRR: 30 iunie 2026. Însă, în cazul Institutului Oncologic se pare că se va risca pierderea finanțării de 250 de milioane de euro.