Miting pro-european în Piața Operei de Ziua Europei

Vineri, 9 mai, de la ora 20:00, în Piața Operei din Timișoara, Inițiativa Timișoara organizează un miting cu mesaj pro-european, într-un moment-cheie pentru viitorul politic al țării.

 

Miting pro-european în Piața Operei de Ziua Europei
Miting pro-european în Piața Operei de Ziua Europei

De ce contează:
Organizatorii consideră că România traversează una dintre cele mai tensionate perioade din istoria post-decembristă, în care cetățenii sunt chemați să aleagă între un viitor democratic, aliniat valorilor europene, și o direcție autoritară.

Ce spun organizatorii:

  • „România se află iar într-un punct de cotitură.”

  • „Nu e doar despre Europa ca direcție politică, ci despre spitale decente, justiție dreaptă, libertate de exprimare și viitor cu sens.”

  • „Între cele două tururi de alegeri prezidențiale, vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând.”

Mesajul evenimentului:

  • Mitingul este o chemare la unitate și mobilizare civică.

  • Piața Operei a fost aleasă ca simbol al libertății câștigate cu sacrificiu.

  • Participanții sunt încurajați să vină cu steagul UE și să își facă auzită vocea.

Detalii logistice:

  • Data: 9 mai 2025, de Ziua Europei

  • Ora: 20:00

  • Loc: Piața Operei, Timișoara

  • Organizator: Inițiativa Timișoara

SMTT
Cumpără-ne o cafea