Consilierul AUR care nu reușea să citească ce a scris pe o foaie vrea să facă legi locale
Liderul consilierilor locali AUR din Consiliul Local Timișoara, Ilie Sîrbu, devenit celebru pentru că nu reușea să citească ce a scris pe o foaie, vrea să dea legi locale. A depus un proiect de hotărâre care, dacă ar intra în vigoare, ar bloca urbanismul în jumătate de oraș, avertizează specialiștii contactați de Articulat.ro
Ce vrea Sîrbu
Pe scurt, consilierul local AUR dorește ca în toată Timișoara emiterea autorizațiilor de construire să fie condiționată „de reabilitarea în prealabil a clădirilor monument istoric de clasa A și B”.
Mai exact, Sîrbu susține în documentele pe care le-a depus la primărie următoarele:
„Scopul prezentului proiect este de a condiționa emiterea autorizațiilor de construire pentru lucrări noi, modernizări sau dezvoltări imobiliare, de realizarea în prealabil a lucrărilor de reabilitare a clădirilor monument istoric situate pe aceeași parcelă sau în imobile învecinate”
Ce spun specialiștii: „O prostie monumentală”
Specialiștii în urbanism și monumente istorice contactați de Articulat.ro cataloghează inițiativa legislativă a consilierului AUR drept „o prostie monumentală”, chiar dacă pornește dintr-o intenție aparent bună, de a proteja patrimoniul istoric. Iar motivele sunt următoarele:
- În proiectul de hotărâre, consilierul AUR a omis să precizeze dacă imobilele istorice aparțin aceluiași proprietar. Ceea ce ar conduce la situații aberante. Cum ar fi la fosta fabrică ELBA, unde există un plan de construire de noi blocuri. Noua lege locală l-ar obliga pe dezvoltatorul imobiliar de la ELBA să renoveze întreaga fostă Fabrică de Țigări, care aparține unui alt proprietar.
- O altă problemă este că unele reglementări și obligații există deja în diferite legi și acest proiect doar ar suprareglementa ceva existent. De altfel, timișorenii pot vedea cu ochii lor că anumite imobile istorice de valoare sunt păstrate și renovate de dezvoltatorii imobiliari, un exemplu fiind investiția de la Paltim. La fostul Abator din Complexul Studențesc, de asemenea, condiția aprobării dezvoltării imobiliare pe care Țiriac dorește să o facă a fost condiționată de păstrarea și renovarea monumentului istoric.
- Intrarea în vigoare a acestui proiect ar afecta chiar și proiectele Primăriei Timișoara. Din cauza modului de mântuială în care a fost redactat, primăria s-ar putea trezi ca în cazul reabilitării unei străzi, pentru care trebuie emisă o autorizație de construire, să trebuiască ca mai întâi să renoveze anumite imobile istorice private de pe acea stradă. Practic, acest proiect inițiat de AUR ar bloca în intregime proiectul de aproape 150 de milioane de lei de reabilitare a Pieței Traian și străzilor din jur, până la renovarea tuturor clădirilor istorice din zonă, pe banii primăriei.
- O altă lacună a proiectului, evidențiată de specialiști, e legată de scenariul în care proprietarul monumentului istoric, în cazul în care e diferit de cel care dorește dezvoltarea imobiliară, se opune reabilitării imobilului său. În proiect nu există niciun rând despre ce s-ar întâmpla în aceste cazuri.
- În fine, o altă problemă ar fi legată de proiecte mai mici, cum ar fi cele de instalare de gaz, care, de asemenea, necesită emiterea unei autorizații de construire. Practic, fiecare timișorean care locuiește lângă un imobil istoric ar trebui să îl renoveze în intregime înainte să se poată racorda la rețeaua de gaz.
Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, instituție care avizează fiecare proiect de dezvoltare imobiliară în cazul în care aceasta se face în vecinătatea unui monument istoric, susține că această lege locală nu este deloc necesară.
„Direcția Județeană pentru Cultură deja veghează la păstrarea și conservarea patrimoniului istoric construit. Vedem exemple în tot orașul. La ELBA, la Abator, la Paltim, toate aceste proiecte au trecut pe la noi, iar noi putem le-am impus anumite condiții. Există deja legislație care protejează patrimoniul istoric. Eu nu cred că acest proiect va trece de comisia juridică”, a explicat Predescu.
Dincolo de problemele de legalitate și de lacunele proiectului depus de AUR la Primăria Timișoara, rămâne și pericolul adoptării unei astfel de hotărâri, care, practic, ar bloca urbanismul în jumătate din oraș, avertizează alți specialiști.
„Este o prostie monumentală. Nu doar că ar bloca proiecte private, dar ar bloca și proiecte publice de regenerare urbană. Eu nu pot intra peste altcineva în casă să îi spun să plece că trebuie să renovez, că altfel nu primesc AC pentru proiectul meu. Iar în cazul în care imobilul e proprietatea mea, Direcția de Cultură mă va obliga oricum să îl renovez, deci practic se suprareglementează ceva ce există deja în legislație. E redundant. Nu știu ce pregătire are consilierul care l-a depus, dar pare să nu priceapă niște chestii elementare de urbanism. O astfel de hotărâre ar bloca urbanismul în jumătate de oraș. Nu cred că are vreo șansă să intre în vigoare”, susține un specialist în urbanism contactat de Articulat.ro
AUR a intrat în Consiliul Local Timișoara pentru prima dată, în urmă cu 7 luni. Iar aceasta a fost abia prima inițiativă legislativă pe care grupul a inițiat-o.