Contract semnat pentru proiectarea primului adăpost public de animale din Timișoara

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesare construirii unui nou adăpost pentru animale fără stăpân.

 

Contract semnat pentru proiectarea primului adăpost public de animale din Timișoara
Contract semnat pentru proiectarea primului adăpost public de animale din Timișoara

Detalii:

  • Adăpostul va fi amplasat în zona Freidorf, pe un teren al municipalității, lângă pista de biciclete Timișoara – Serbia.

  • Suprafața totală a terenului: peste 20.000 mp.

  • Capacitate: până la 600 de câini și aproximativ 100 de pisici.

  • Suprafața construită: circa jumătate de hectar.

Facilități incluse:

  • Zone de cazare adaptate pentru animale.

  • Bucătărie pentru prepararea hranei și spații de depozitare.

  • Vestiare și grupuri sanitare pentru personal.

  • Cabinete și săli pentru tratamente veterinare: consultații, operații, radiologie, carantină, ATI, maternitate, laborator.

  • Pensiune pentru animale și loc de joacă pentru câini.

  • Infrastructură pentru gestionarea animalelor decedate.

  • Parcări (minimum 30 de locuri), căi de acces și spații verzi (minimum 20% din teren).

Declarație:

„Timișoara va avea, în sfârșit, control asupra modului în care este gestionat adăpostul, fără a mai depinde de o firmă privată orientată spre profit. Îi încurajez pe timișoreni să își sterilizeze animalele și să adopte căței și pisici”, anunță primarul Dominic Fritz.

Context:

  • Contractul pentru proiectare a fost atribuit firmei Atelier Decumans SRL.

  • Valoare: 179.000 lei (fără TVA).

  • Termen de finalizare: 245 de zile.

  • Primăria pregătește și o nouă versiune a programului de sterilizare gratuită, extins și pentru pisici, disponibilă pentru toți proprietarii de animale.

SMTT
Cumpără-ne o cafea