Primăria Timișoara își face propria firmă de proiectare pentru a reduce cheltuielile
Primăria Timișoara vrea să înființeze „Atelierul de Proiectare Timișoara S.R.L.”, o companie cu asociat unic Consiliul Local, care să elaboreze proiecte de arhitectură și urbanism mai rapid și la costuri mai mici decât prin achiziții publice.
De ce contează: Procedurile de licitație pentru proiectare întârzie investițiile în școli, spitale și spații publice. O companie proprie ar putea scurta termenele și ar reduce cu 30–40% cheltuielile.
Cifre cheie:
-
În 2025, primăria a alocat peste 16 milioane lei pentru documentații și proiectare (excluzând drumuri și utilități).
-
Prin noua firmă, cheltuielile ar scădea semnificativ, iar economiile — estimate la peste 7,3 milioane lei/an — ar fi direcționate spre investiții.
Ce va face atelierul:
-
Reabilitări de clădiri și construcții noi.
-
Intervenții pe imobile de patrimoniu și eficiență energetică.
-
PUZ-uri și PUD-uri.
-
Asistență tehnică, dirigenție de șantier și design urban.
Context: Măsura face parte dintr-un pachet de reforme administrative care urmărește reducerea cheltuielilor publice fără a afecta serviciile. Acesta include:
-
scăderea cu 10% a plafonului maxim pentru sporurile la proiecte europene,
-
acordarea indemnizației de hrană în funcție de salariul net,
-
desființarea unor structuri fără rezultate, precum CERC.