Casa Mühle intră în patrimoniul Timișoarei. A fost cumpărată de Politehnica

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, unul dintre cele mai importante imobile de patrimoniu ale orașului, cu intenția de a-l transforma într-un hub educațional și cultural deschis comunității.

Casa Mühle intră în patrimoniul Timișoarei. A fost cumpărată de Politehnica
Casa Muhle intră în patrimoniul Timișoarei. A fost cumpărată de Politehnica

De ce contează:

Casa Mühle este un reper identitar al Timișoarei și un simbol al familiei care a modelat peisagistica orașului. Revitalizarea și integrarea sa în viața academică reprezintă una dintre cele mai importante investiții culturale asumate de o instituție de învățământ superior din ultimii ani.

Ce s-a întâmplat:

UPT a finalizat procesul de achiziție a imobilului, aflat în vecinătatea campusului și inclus pe Lista Monumentelor Istorice. Exteriorul a fost deja restaurat de fostul proprietar, în urma obligațiilor stabilite de instanță.

Universitatea va continua restaurarea, reconversia funcțională și amenajarea spațiilor, cu respectarea regimului strict de conservare și în baza avizelor necesare.

Ce urmează:

Casa Mühle va fi transformată într-un spațiu cu funcțiuni mixte, deschis studenților tuturor universităților și publicului larg:

  • un spațiu muzeal la parter, dedicat istoriei locului și arhitecturii clădirii;

  • zone educaționale, culturale și asociative în demisol și mansardă;

  • reconstrucția grădinii în spiritul original, ca refugiu verde în centrul orașului.

Context istoric:

Familia Mühle, recunoscută pentru contribuțiile sale decisive la dezvoltarea peisagistică a Timișoarei, este legată inclusiv de istoria UPT — în urmă cu mai bine de un secol, aceasta a donat o parte din terenul pe care se află azi campusul universității.

Declarație:

„Ne dorim ca restaurarea și reconversia Casei Mühle să devină un exemplu de bune practici în conservarea patrimoniului și în integrarea acestuia în viața academică și comunitară. Vom colabora cu cei mai buni specialiști și vom asigura transparență în toate etapele proiectului”, a declarat rectorul UPT, prof. dr. ing. Florin Drăgan.

SMTT
Cumpără-ne o cafea