Psiholog Andreea Rez | Crăciunul fără vinovăție: despre limitele pe care le uităm când avem cea mai mare nevoie de ele

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Crăciunul pare să aibă un efect special asupra noastră. Odată întorși în sânul familiei, fără să ne dăm seama, ne afundăm în nisipuri mișcătoare la nivel emoțional. Mâncăm mai mult decât ne dorim, stăm mai mult decât putem, ascultăm remarci pe care nu le-am mai tolera în nicio altă zi din an și spunem că „e în regulă” chiar și atunci când lucrurile sunt departe de a fi în regulă. La final, rămânem doar cu întrebarea: de ce suntem atât de epuizați?

Ce sunt, de fapt, limitele?

Limitele nu sunt nici ziduri, nici pedepse pentru cei din jurul nostru. Ele sunt, mai degrabă, granițe clare între ce putem și ce nu putem tolera, între ce ne face bine și ceea ce ne epuizează. Sunt, în esența lor, un act de auto-respect. O limită sănătoasă nu este: „nu te mai vreau în viața mea”, ci „vreau să rămân prezent fără să mă pierd pe mine”. Cu toate astea, în preajma sărbătorilor, limitele sunt adesea confundate cu lipsa iubirii, cu egoismul sau cu lipsa spiritului Crăciunului. Și cine ar vrea să fie omul care nu se bucură de Crăciun?

Și aici intervine vinovăția. Sărbătorile adesea ne apasă exact cele mai sensibile butoane precum nevoia de apartenență care ne e naturală, teama de dezamăgire, vinovăția învățată („așa se face”) și/sau vechi roluri din familie, care se reactivează în preajma părinților cu toate că suntem adulți. Creierul emoțional recunoaște contextul rapid și pornește un pilot automat. Limitele? Le lăsăm la intrare, lângă palton.

Limitele în familie: teren minat

Sărbătorile scot la suprafață două tipuri de limite care ne sunt încălcate - cele emoționale și limitele de timp și energie.

Limitele emoțioanle sunt acele întrebări - întotdeauna incomode - despre viața personală, decizii, corp, alegeri, relații amoroase, copii. Indiferent că luăm decizii bune, prea bune, prea rele sau de-a dreptul catastrofale, de săbători ele vor fi subiect de discuție în contexte diverse. Apoi, sunt limitele de timp și energie - cele cu vizitele lungi, mese care nu se mai termină și obligația de a fi disponibil pentru toate, chiar dacă invocăm oboseala.

O limită sănătoasă nu este, în schimb, tăcerea resemnată. Este capacitatea de a spune, calm, ferm și blând că nu suntem pregătiți pentru ceva, nu suntem confortabili, nu vrem să deschidem acel subiect sau, pur și simplu, că avem nevoie de o pauză.

Limite cu mâncarea: da, dar nu prea

Mâncarea pusă pe masa de Crăciun este atât hrană, cât și un test de anduranță culinară, mascat în iubire. Aflăm câte ore a gătit mama, cât de stresată a fost, ce bun a ieșit totul și… cum să mănânci doar atât?

E important să reținem că limitele cu mâncarea nu înseamnă să respingem familia, ci respect pentru propriul corp. A mânca peste măsură, din orice motiv emoțional (cum ar fi vina), nu este un act de iubire, ci o formă de auto-abandon. Corpul nu știe că este Crăciunul și nu cunoaște bucuria din ochii mamei, știe doar când este prea mult.

Un Crăciun fără vinovăție

Sentimentul de vinovăție apare exact atunci când facem ceva sănătos pentru noi înșine, ceva ce, prin ochii celorlalți poate trece drept egoist. Dar este semnul că schimbăm un tipar vechi. Vinovăția nu înseamnă că limita este greșită, ci doar nouă.

Sărbătorile ar trebui să vină cu tihnă, nu cu teste de sacrificiu. Nu câștigăm niciodată puncte prin epuizare, disconfort sau negare.

Astfel, Crăciunul fără vinovăție se face cu limite sănătoase. Iar asta nu e o afirmație motivațională, ci o realitate psihologică. 

Limitele ne permit să ne bucurăm real, să rămânem conectați fără să ne abandonăm pe noi înșine și să fim prezenți fără resentimente. Și poate că nu va fi Crăciunul perfect, dar va fi unul mai autentic. Așa că, anul acesta, poate cel mai de preț cadou pe care ni-l putem face singuri este să spunem „destul”.