Psiholog Andreea Rez | Despre furie: emoția pe care știm să o condamnăm, dar nu să o înțelegem

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Încă din copilărie, ni se spune că nu e frumos să ne enervăm, că furia e ceva ce trebuie să ținem în frâu, să ascundem, să controlăm cât mai bine pentru a o face cât mai nevăzută. Nu-i de mirare că, ajunși la vârsta adultă, ne temem de furie sau, mai problematic, o lăsăm să izbucnească fără să știm ce să facem cu ea. În literatura de specialitate din psihologie, furia nu este o emoție rea, ci mai degrabă o emoție de bază, la fel de legitimă precum tristețea sau frica.

Iar problema nu este existența furiei, ci relația pe care o avem cu ea.

Ce este, de fapt, furia?

Din punct de vedere psihologic, furia este emoția pe care o simțim atunci când una din limitele noastre este încălcată, când ne simțim nedreptățiți, frustrați, nevăzuți sau neauziți, atunci când ne simțim ori suntem lipsiți de control. Este un semnal intern, nu o defecțiune a psihicului ori caracterului nostru. Corpul nostru ne transmite un mesaj simplu: ceva nu e în regulă și avem nevoie de o ajustare.

Fiziologic, furia activează sistemul nervos simpatic. Crește ritmul cardiac, tensiunea musculară, atenția este concentrată pe un singur lucru. În esența ei, furia este o emoție orientată spre acțiune care ne spune să ne oprim, că ceva nu e ok sau că avem nevoie de o schimbare.

Confuzia generală apare atunci când punem semnul egal între furie și agresivitate. Literatura face o diferență clară între emoție și comportament. Furia este o emoție, pe când agresivitatea este una din posibilele reacții - nu singura și, cu siguranță nu cea sănătoasă.

De ce înțelegem greșit furia

Mulți dintre adulții de astăzi au fost copii crescuți cu ideea că furia trebuie suprimată. Mesajele precum „nu te mai enerva”, „calmează-te”, „exagerezi” nu au ca scop să ne învețe să ne reglăm emoția, ci să o reprimăm cât mai repede. În rimtul acesta, ajungem să nu-i dăm importanță până când nu ajunge să se transforme în resentiment, în anxietate sau somatizare sau să o exprimăm exploziv - iar asta nu pentru că suntem fundamental greșiți, ci pentru că nu am învățat alternativele.

Cercetările psihologice ne arată că reprimarea oricărei emoții nu face emoția să dispară. E și cazul furiei, care se acumulează și apoi apare sub forma iritabilității constante, oboselii emoționale sau a relațiilor tensionate. Deci, furia ignorată nu se liniștește. Furia ascultată, da.

Furia la vârsta adultă

La adulți, furia este deseori mascată. Nu mai țipăm - sau nu ar trebui să - dar devenim, în schimb, sarcastici, reci, defensivi. Ne tretragem, pedepsim prin tăcere, prin distanță emoțională și fizică. Toate acestea sunt forme de exprimare a furiei care nu și-au găsit un limbaj sănătos. 

Gestionarea sănătoasă a furiei nu înseamnă să o controlăm cu forța, ci să o înțelegem.

Întrebările pe care ar trebui să ni le punem nu sunt „de ce sunt așa nervos?”, ci:

• Ce limită mi-a fost încălcată?

• Ce nevoie nu mi-a fost acoperită sau respectată?

• Ce emoție se ascunde sub furie? (adesea e frică, durere, tristețe)

Furia, ca emoție, poate deveni funcțională atunci când este transformată în claritate și acțiune conștientă, nu în reacție impulsivă.

Metode sănătoase de gestionare a furiei

Psihologia ne dă câteva direcții clare pentru gestionarea furiei. În primul rând, e nevoie să ne validăm emoția. Ne recunoaștem nouă, în procesul intern, că suntem furioși fără a ne judec. Emoția nu definește ceea ce ești, ci ceea ce trăiești.

Următorul pas este reglarea fiziologică. Respirația, mișcarea corpului, pauza fizică ajută sistemul nervos să iasă din starea de alertă. Atunci când corpul nostru este în faza de luptă, nu putem gândi clar. Odată disipată ceața mentală, putem clarifica mesajul furiei. Furia, ca emoție, are un mesaj clar pe care e important să-l decodăm: ce cere, ce protejează, ce vrea să schimbe? Urmează exprimarea care, pentru a fi sănătoasă, e necesar să fie asertivă. A spune nu, a seta limite, a vorbi despre nevoi fără a ataca emoțional este una dintre cele mai mature forme de gestionare a furiei.

Și în final, responsabilitatea. Furia, ca emoție, poate explica reacțiile, dar nu poate servi ca justificare automată. Cu alte cuvinte, suntem responsabili de modul în care alegem să ne exprimăm furia.

Un gând de final

Oamenii care nu-și permit să fie furioși, ajung adesea să fie triști, epuizați, pierduți în relații dezechilibrate. Furia sănătoasă ne ajută să ne apărăm granițele, să spunem “ajunge” sau “nu”, să ne respectăm. A deveni prieteni cu furia nu înseamnă să o lăsăm să conducă, ci să ne uităm la ea cu curiozitate, fără frică.

Relația cu furia nu începe la maturitate. Felul în care o trăim, adulți fiind, are rădăcini timpurii, în copilărie, în perioadele în care nu aveam cuvintele la noi, uneltele necesare ori resursele pentru a o înțelege. În spatele multor reacții adulte, este o probabilitate să se afle o furie mai mică, poate neajutorată, care a învățat prea devreme că nu are voie să existe.

Poate că adevărata maturitate emoțională nu înseamnă să fim mereu calmi, ci să avem curajul de a sta cu emoțiile intense fără să le negăm și fără să le lăsăm să ne distrugă. 

Furia, ca emoție, rămâne, așadar, una dintre cele mai oneste forme prin care propriul psihic ne cere atenție.