Sfatul psihologului Andreea Rez: Alegerea partenerului. De ce nu ne îndrăgostim întâmplător

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Iubirea și reconstituirea copilăriei

Psihologia relațională ne arată un adevăr care nu ajunge neapărat la Hollywood și nici în cărți, dar care poate fi eliberator: nu ne îndrăgostim la întâmplare. Ne îndrăgostim de ceea ce ne este familiar din punct de vedere emoțional. Primele noastre relații - cele cu părinții ori îngrijitorii sau orice figuri de atașament din copilăria mică - sunt cele care ne creează harta internă a iubirii. De la ei învățăm ce înseamnă apropierea, cât de sigur este să te lași în mâinile cuiva, să depinzi de o persoană și ce trebuie să faci ca să fii iubit. 

Așa se explică de ce un copil crescut de un părinte indisponibil emoțional poate ajunge, ca adult, atras de parteneri reci, distanți. Copilul adult al unui părinte indisponibil emoțional își dorește, și are nevoie, de iubire, însă caută ceea ce îi este cunoscut, nu ceea ce este neapărat sănătos.

Tipare relaționale frecvente

Alegerea partenerului devine, astfel, o oglindă a unei nevoi de care ori nu suntem conștienți, ori pe care nu am rezolvat-o încă.

• Atragerea unui partener evitant poate ascunde nevoia de a demonstra că putem fi iubiți și de cineva “greu de atins”;

• Atragerea unui partener critic sau dominant poate reflecta un dialog interior bin cunoscut: iubirea cere exigență;

• Alegerea unei relații instabile, intense, cu despărțiri și împăcări frecvente pot răspunde unei nevoi de intensitate emoțională, ușor de confundat cu o conexiune intensă;

• Atragerea unui partener tip “proiect”, care trebuie salvat, poate vorbi de o identitate construită în jurul rolului de îngrijitor (în orice formă), învățată devreme.

Iar acestea sunt doar câteva exemple, între cele mai frecvente. Esther Perel sublinia că indivizii nu caută un partener, ci o poveste emoțională care să ne confirme identitatea proprie. Astfel, alegerea partenerului nu e atât despre destin, ci despre propria percepție despre sine.

Ce spune alegerea ta despre tine?

Tipul de partener pe care îl alegem spune mai puține despre norocul nostru, dar foarte multe despre nevoile emoționale active, de care adesea poate nu suntem întru totul conștienți. Așa cum este partenerul ales de noi explică, faptic, ceea ce credem că merităm, cât de familiar ne este atașamentul și cât de confortabili suntem cu vulnerabilitatea.

În scrierile sale, Alain de Botton aprecia că maturitatea emoțională începe acolo unde încetăm să cerem relației și partenerului să ne vindece copilăria și unde începem să ne asumăm propria responsabilitate emoțională.

De ce devin conexiunile tot mai fragile

Trăim vremuri interesante. Însă din punct de vedere relațional, epoca este a opțiunilor infinite și a răbdării limitate. Când ceva nu funcționează într-o relație, tendința este să înlocuim partenerul, nu să schimbăm dinamica. Relațiile amoroase ajung să poată fi comparate cu consumul de produse: dacă nu mai corespund, nu mai îndeplinesc rolul, le înlocuim.

Aceste măsuri drastice și decisive pot însemna respect de sine sau pot însemna păstrarea unui tipar de partener - asta în absența reflecției. Pe scurt, schimbăm persoana, dar niciodată povestea. Conflictul va fi același, dar va avea alt nume și alt chip.

Relațiile de durată nu se construiesc prin evitarea disconfortului, ci prin capacitatea de a repara. Conexiunea reală, iubirea, nu înseamnă lipsa conflictului, ci disponibilitatea de a-l traversa.

La final

Partenerul ales de noi nu este niciodată perfect, dar se potrivește excepțional de bine cu rănile noastre nespuse. Vestea bună? Tiparele relaționale nu sunt sentințe pe viață, însă. Ele devin vizbile, negociabile și vindecabile atunci când avem curajul să le privim. Iar o relație nu este locul în care ne pierdem propria persoană, ci spațiul în care putem învăța, poate pentru prima dată, poate pentru ultima dată, să fim iubiți fără să ne abandonăm.