Sfaturile psihologului Andreea Rez: Dincolo de ușa cabinetului - despre relația terapeutică

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Omul din fotoliu și cel de pe canapea

Irvin D. Yalom, cunoscutul psihiatru american, spunea că, dincolo de tehnici și școli terapeutice, relația este cea care vindecă. Nu o intervenție spectaculoasă, nu o interpretare genială pentru o suferință, ci întâlnirea autentică dintre două ființe umane - una cu nevoie de sprijin și alta care știe cum să creeze un spațiu sigur pentru această nevoie. 

Departe de mitul psihologului detașat, realitatea terapeutului din fotoliu este un om simplu care a învățat să-și folosească umanitatea ca unealtă de lucru.

Carl Rogers vorbea despre trei piloni ai relației terapeutice: congruență (autenticitate), acceptare necondiționată și empatie. Psihologul este, în esență, un om profund prezent, dar care nu invadează. Un om care stă în fața durerii cuiva fără să o minimalizeze, fără să o dramatizeze și fără să o grăbească

Terapeutul nu este un expert rece, detașat, care “rezolvă” oameni, ci este, mai degrabă, un profesionist care creează un spațiu în care clientul să poată să se audă pe sine.

Ce se întâmplă, de fapt, la ora de terapie?

Clientul unui terapeut aduce întotdeauna povestea lui, dar aduce și tiparele relaționale. Modul în care a fost iubit, în care a fost rănit, a fost ascultat sau ignorat. Psihanaliza numește transfer ceea ce se întâmplă în terapie: clientul are tendința de a proiecta asupra terapeutului emoții și dinamici semnificative din trecut. Psihologul devine, astfel, la nivel simbolic, figura critică, ori salvatoare. În spațiul sigur și controlat din terapie, aceste tipare pot fi observate, înțelese și au o șansă să fie reparate.

Eric Berne sublinia, prin analiza tranzacțională (tehnică terapeutică), arăta că adesea relaționăm din roluri învățate: copil, părinte, adult. Terapia în acest caz ajută la consolidarea poziției de adult - partea echilibrată care poate alege conștient și nu reacționează automat din impuls.

Cum „conține” terapeutul?

A conține înseamnă a putea să stai cu emoțiile puternice ale interlocutorului tău fără să te prăbușești sub greutatea lor. Furia, rușinea, disperarea, vinovăția - sunt emoții puternice care își găsesc toate loc în cabinetul psihologului. De altfel, terapia nu este un loc în care fiecare ședință se simte bine, ca o ușurare. Uneori, este un loc în care atingi cele mai dureroase zone ale tale. Important este că nu ești niciodată singur acolo. 

Siguranța relației terapeutice permite explorarea acestor spații interioare fără teama de a fi judecat sau abandonat. Încrederea este, așadar, piatra de temelie. 

Terapeutul ca om

Ceva esențial este că terapeutul este un și el, un om. Simte, rezonează, uneori simte profund emoția clientului său. Diferența este că a învățat să își gestioneze propriile reacții pentru a nu le pune în calea procesului clientului.

În fiecare zi, terapeutul își lasă la ușa cabinetului propriile griji și pășește în spațiul altcuiva cu atenție deplină. Ascultă povești grele, traume, pierderi și frici care nu au mai fost rostite niciodată. Și, la sfârșitul zilei, pleacă adesea obosit, dar cu o satisfacție blândă: aceea de a fi contribuit la progresul cuiva.

Yalom vorbește, în scrierile lui, despre cât de mult poate învăța un psiholog din interacțiunile cu clienții săi.

Relația terapeutică este întotdeauna un drum cu două sensuri, din punct de vedere uman, chiar dacă responsabilitatea procesului rămâne una profesională.

Importanța relației psiholog-client

Terapia nu este despre a primi sfaturi rapide, soluții ușoare sau optimizări superficiale. Este, în sine, un proces de excavare: săpăm după resurse interioare uitate, după sens, după părțile din sine care au fost reduse la tăcere. Psihoterapeutul nu creează resursele, ele există deja în fiecare om care-i ajunge în cabinet, însă le ajută să devină vizibile, accesibile și utilizabile.

Poate că cea mai mare valoare a unui terapeut nu este că știe mai mult, ci că știe să fie o prezență constantă, stabilă în timp ce omul de pe canapeaua din fața sa învată cum să fie acolo pentru sine. 

Într-o lume grăbită, relația terapeutică rămâne unul dintre puținele spații în care cineva te ascultă nu doar pentru a răspunde, ci pentru a înțelege. Și uneori, acesta e începutul unei transformări reale.