Premiere, filme de Oscar și invitați speciali, în programul cinematografelor din Timișoara

Săptămâna 25 februarie – 1 martie aduce premiere, filme nominalizate la Oscar, documentare și animații pentru toate vârstele în cinematografele din Timișoara. Programul include proiecții speciale și întâlniri cu realizatori, fiind distribuit în patru săli: Cinema Victoria, Cinema Timiș, Cinema Studio și Cinema Johnny.

 

Premiere, filme de Oscar și invitați speciali, în programul cinematografelor din Timișoara
Premiere, filme de Oscar și invitați speciali, în programul cinematografelor din Timișoara

Premiere și invitați la Cinema Victoria

La Cinema Victoria, programul este dominat de premiere românești și internaționale. Printre titluri se numără „Kîzîm” și thrillerul „Cazul Samca”, care va avea o proiecție specială în prezența echipei, inclusiv a regizorilor și scenariștilor Horia Cucută și George ve Gänæaard.
Publicul mai poate vedea drama „Gipsy Queen”, cu Alina Șerban în rol principal, filmul „Napoli – New York”, inspirat dintr-un scenariu de Federico Fellini, dar și comedia romantică „Mi-ai căzut cu tronc”. Pentru copii sunt programate animația „Hopperi” și comedia sportivă „Cel mai tare din parcare”.

Documentare de artă și muzică la Cinema Timiș

La Cinema Timiș, programul variază de la premiere la documentare și thrillere. Premiera franceză „Cum să (nu) ascunzi o crimă” aduce o combinație de mister și umor, iar seria „Mari pictori pe ecran” continuă cu filme dedicate lui Vermeer și Klimt.
De asemenea, va fi proiectat documentarul muzical „Twenty One Pilots: More Than We Ever Imagined”, alături de titluri precum „Pillion”, „La răscruce de vânturi”, animația japoneză „Scarlet” și thrillerul „Autostrada crimei”.

Filme nominalizate la Oscar la Cinema Studio

La Cinema Studio, publicul poate vedea mai multe filme nominalizate la Premiile Oscar, reunite într-un weekend special dedicat producțiilor internaționale.
În cadrul evenimentului „Noaptea Ideilor”, organizat împreună cu Institutul Francez, va fi proiectat filmul-cult La Haine, regizat de Mathieu Kassovitz. Programul include și documentarul „După Revoluție”, urmat de o discuție cu regizorul, precum și animația de aventură „Raliul de la Paris la Piramide”.

Filme-concert și teatru la Cinema Johnny

La Cinema Johnny, programul combină filmul, teatrul și animația. Seria „Voci și destine” continuă cu documentarul „Michael Jackson: Asta-i tot”, iar fanii seriei Harry Potter pot revedea Harry Potter și Talismanele Morții – Partea 1.
Programul include și spectacolul de teatru „Întâlnire cu diavolul”, precum și animația „Nina și secretul ariciului”, dedicată copiilor.

Programul complet al proiecțiilor poate fi consultat pe cinema-timisoara.ro.

SMTT
Cumpără-ne o cafea