Finanțare europeană de milioane de euro pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 16 din Timișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școala Gimnazială nr. 16 Timișoara, într-un proiect în valoare totală de aproape 17 milioane de lei, dintre care aproape 10 miloane de lei provin din fonduri europene nerambursabile.
De ce contează: Investiția vizează reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor din sălile de clasă, cu costuri de întreținere mai mici pentru unitatea de învățământ.
Detalii:
-
Proiectul prevede reabilitarea termică a clădirii și înlocuirea tâmplăriei;
-
Vor fi refăcute acoperișul și șarpanta;
-
Vor fi instalate sisteme eficiente de încălzire, răcire și ventilare;
-
Sunt incluse iluminat LED, modernizarea sistemului de apă caldă și panouri fotovoltaice pentru producerea energiei.
Finanțare: Contractul a fost semnat prin ADR Vest, în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027. Din totalul investiției, peste 9,8 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro) provin din fonduri europene, iar aproximativ 7 milioane de lei din bugetul local.
Context: Primăria Timișoara are în derulare mai multe proiecte similare de eficientizare energetică în școli, inclusiv la Colegiul Tehnic Henri Coandă Timișoara, Colegiul Național Ana Aslan Timișoara și Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara.
