Sfaturile psihologului Andreea Rez. Bullying în adolescență: de ce unii sunt agresori, alții victime și care e rolul părinților?

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Studii realizate de psihologul Dan Olweus, unul dintre pionierii cercetărilor acestui fenomen, arată că aproximativ 1 din 5 adolescenți trece prin forme repetate de agresiune la școală - fie că este vorba despre violență fizică, umilință verbală, excludere socială sau hărțuire online.

Astfel, pentru a înțelege fenomenul, e important să ne uităm atât la adolescenții care sunt țintele abuzurilor, dar și la cei care agresează

Tipuri de bullying

Bullying-ul este cel mai des asociat cu agresiune fizică. În realitate, aceasta este doar una dintre forme. Psihologia distinge câteva tipuri principle:

• Bullying fizic (lovire, împingere, distrugerea obiectelor personale)

• Bullying verbal (insulte, porecle, comentarii răutăcioase)

• Bullying relațional (excludere din grupuri, răspândirea zvonurilor, izolare socială)

• Cyberbullying (hărțuirea prin mesaje, rețele de socializare sau distribuirea de conținut umilitor)

Bullying-ul relațional și cel din mediul online pot avea consecințe de natură psihologică la fel de severe ca cele ale unei agresiuni fizice, arată studiile. Iar asta pentru că, pentru un adolescent, apartenența socială este una dintre nevoile fundamentale.

Ce se întâmplă cu adolescenții care sunt victime?

Pentru un adolescent, grupul social are o importanță mare. Validarea socială contribuie direct la formarea identității, astfel că atunci când apar agresiunile repetate, efectele se văd în bunăstarea psihologică a tânărului. Scăderea stimei de sine, anxietatea socială, retragerea și izolarea, performanțele școlare scăzute și chiar simptomele de depresie - sunt toate semne că adolescentul este afectat.

Studii de specialitate, realizate în ultimii ani, arată că respingerea socială activează în creier aceleași zone asociate cu durerea fizică. Umilința publică și excluderea socială nu fac parte din adolescență și nu vor trece. Pentru adolescent, experiența este foarte reală și suferința psihologică este mare. Un risc este internalizarea rolului de victimă: dacă experiența se repetă mult timp, adolescentul poate ajunge să creadă că merită un astfel de tratament sau că nu are puterea să-l schimbe.

Ce se întâmplă cu adolescenții care sunt agresori?

Pe de altă parte, tendința naturală în astfel de cazuri este demonizarea adolescenților care agresează. Literatura de specialitate arată, totuși, că un comportament agresiv al unui adolescent este, adesea, simptomul unor dificultăți sociale sau emoționale.

Copiii care cresc în medii în care agresivitatea este normală, unde părinții sunt agresivi sau chiar violenți, tind să normalizeze un astfel de comportament și, mai apoi, să îl reproducă.

Agresivitatea poate deveni o strategie de integrare, de obținere a puterii sau a popularității în anumite cercuri pentru alți adolescenți, în timp ce mulți dintre tineri au dificultăți de reglare emoțională, nu au învățat să-și gestioneze frustrarea, rușinea, nesiguranțele - emoții care ies la suprafață prin comportamentul agresiv.

Contrar stereotipurilor, mulți dintre adolescenții agresivi/violenți sunt, de fapt, complet nesiguri, iar agresiunea devine metoda care le maschează vulnerabilitatea.

În multe cazuri, bullying-ul apare în contexte sociale în care tinerii nu au suficientă autonomie sau nu au dezvoltat moduri mai constructive de a-și negocia poziția în grupul de egali.

Cum pot interveni părinții celor agresați?

Primul impuls al unui părinte de adolescent agresat în acest mod este, de cele mai multe ori, protecția imediată și chiar confruntarea cu agresorul. Uneori necesară, da, dar nu întotdeauna o rezolvare pe termen lung.

Esențiale, din punct de vedere psihologic, sunt:

• Ascultarea fără minimalizare (fraze precum „nu pune la suflet” sau „așa e perioada” nu fac decât să accentueze sentimentul de neputință);

• Reconstruirea sentimentului de competență (acolo unde a fost afectată stima de sine a adolescentului, reconstruirea ei începe cu activitățile care îi restabilesc încrederea: sport, artă, hobby-uri);

• Colaborarea cu școala (situații de agresiuni repetate trebuie discutate cu profesorii și consilierii școlari);

• Dezvoltarea abilităților sociale (uneori, adolescenții au nevoie de sprijin pentru a învăța cum să stabilească limite sau cum să răspundă la agresiuni).

Copilul meu e agresorul. Ce fac?

Poate aceasta este una dintre cele mai dificile situații pentru părinți, pentru că implică acceptarea unui adevăr pe care niciun părinte nu vrea să-l audă despre propriul copil: că face rău altora. Aici, prima reacție este, de obicei, negarea sau apărarea adolescentului - cu toate că aici intervenția timpurie este esențială:

• Confruntarea comportamentului, nu a identității (e important ca adolescentul să înțeleagă de ce este comportamentul problematic fără să fie etichetat ca un “om rău”);

• Explorarea cauzelor (agresivitatea este, de cele mai multe ori, o mască ce ascunde anxietate, rușine sau frustrare acumulată);

• Responsabilizarea (adolescentul trebuie să înțeleagă impactul real al comportamentului său asupra celorlalți);

• Modelarea empatiei (experiențele relaționale dezvoltă empatia mai eficient decât moralizarea).

Bullying-ul este o problemă de comunitate, nu un secret rușinos

Bullying-ul nu este doar relația dintre victimă și agresor, ci are mereu spectatori în rândul colegilor care văd ce se întâmplă și care, prin tăcere sau încurajare, pot amplifica fenomenul. Totodată, o astfel de situație poate îi poate destabiliza și pe cei care doar știu ce se întâmplă și nu au puterea de a interveni, sunt obligați din punct de vedere social să treacă de o parte sau de cealaltă sau care se tem să nu ajungă, la rândul lor, victime ale agresiunilor.

Cert este că încă avem nevoie în continuare să vorbim despre acest fenomen, să dezvoltăm programe de prevenție și să intervenim în schimbarea culturii grupurilor de adolescenți, mai mult decât să ne concentrăm eforturile spre a pedepsi agresorii. Asta pentru că, în esență, bullying-ul este un simptom al modului în care copiii învață să gestioneze puterea, vulnerabilitatea și apartenența într-un grup și, mai apoi, în societate și în relațiile cu oamenii.

​În luna martie, unul dintre atelierele pe care le organizez în cadrul cabinetului vizează adolescenții și stima de sine, chiar în contextul actual de viață. Mai multe detalii aici: https://www.articulat.ro/2026/02/25/grup-suport-adolescenti-timisoara