Dotări noi în laboratoarele și cabinetele școlare din Timișoara. Investiții în 1.300 de săli de clasă

Zeci de laboratoare și cabinete școlare din Timișoara vor fi dotate cu mobilier și echipamente noi. Investiția face parte dintr-un proiect de peste 86 de milioane de lei finanțat prin PNRR, care a presupus și renovarea a 1300 de săli de clasă din oraș.  

 

Dotări noi în laboratoarele și cabinetele școlare din Timișoara. Investiții în 1.300 de săli de clasă
Dotări noi în laboratoarele și cabinetele școlare din Timișoara. Investiții în 1.300 de săli de clasă

De ce contează: Modernizarea laboratoarelor și a spațiilor pentru activități practice ar putea face orele mai interactive și ar permite elevilor să aplice în practică noțiunile învățate la clasă.

Ce se întâmplă:

  • Primăria Municipiului Timișoara continuă investițiile în infrastructura educațională prin dotarea laboratoarelor și cabinetelor școlare.

  • Proiectul include mobilier și echipamente IT pentru aproximativ 1.300 de săli de clasă din Timișoara.

Detalii:

  • În această etapă sunt vizate:

    • 50 de cabinete de psihopedagogie;

    • 40 de laboratoare de științe;

    • aproape 30 de cabinete didactice.

  • Spațiile vor fi dotate cu bancuri de lucru, module cu chiuvetă pentru experimente, dulapuri pentru materiale didactice, mese, scaune, etajere, table magnetice și catedre.

Ce urmează:

  • Municipalitatea derulează și o achiziție pentru materiale didactice și echipamente specifice pentru laboratoare, cabinete școlare, săli de sport și ateliere de practică.

  • În laboratoarele de științe vor ajunge truse pentru experimente, microscoape și materiale pentru demonstrații practice.

  • Sălile de sport vor primi echipamente noi pentru orele de educație fizică, iar atelierele de practică vor fi dotate cu tehnologii digitale adaptate fiecărei specializări.

Cine beneficiază:

  • Proiectul vizează 60 de unități de învățământ, dar și trei instituții conexe: Clubul Sportiv Școlar Bega, Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara și Palatul Copiilor Timișoara.

  • Potrivit primarului Dominic Fritz, prin acest program sunt modernizate peste 80% dintre sălile de clasă din oraș. Celelalte săli de clasă care nu au fost incluse în proiect au beneficiat în ultimii ani de investiții. 

Finanțare:

  • Valoarea totală a proiectului este de 86,3 milioane de lei (TVA inclus).

  • Aproximativ 72,5 milioane de lei provin din Planul Național de Redresare și Reziliență, prin Componenta C15 – Educație, iar restul de 13,7 milioane de lei sunt asigurați de la bugetul de stat.

SMTT
Cumpără-ne o cafea