Sfaturile psihologului Andreea Rez. Rușinea care se transformă în atac: cum o emoție poate contura un comportament

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Psihiatrul Donald Nathanson, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai acestei emoții, a subliniat în scrierile sale că rușinea este o emoție atât de dificil de tolerat încât oamenii dezvoltă o suită de strategii pentru a o evita. În modelul deja cunoscut numit “the compass of shame”, rușinea este gestionată în patru moduri: retragere, evitare, autoatac și atac asupra celorlalți.

Ultima dintre aceste reacții este cea care transformă rușinea în agresivitate - un comportament care se manifestă din adolescență până în viața adultă.

Cum ajungem de la rușine la agresivitate?

Pentru mulți oameni, sentimentul de rușine este intolerabil. Atunci când apare, mintea caută cea mai rapidă ieșire. Cel mai scurt drum este întotdeauna expulzarea emoției spre exterior. Astfel, “nu sunt suficient” devine “tu nu ești suficient”, iar în loc să ne acceptăm vulnerabilitatea, diminuăm sau umilim pe altcineva.

Rușinea neizolată și neprocesată caută un loc pentru descărcare, iar acel loc este fie propriul interior, fie devine critică, sarcasm, agresivitate față de alți oameni. Dinamica aceasta nu este rezervată doar adolescenților; ea este vizibilă și în viața adultă.

Rușinea în relațiile adulte

În viața de zi cu zi a unui adult, rușinea apare subtil, în forme uneori insesizabile, la care nu le dăm importanță imediat: când cineva ne critică, când ne simțim ignorați, când ne eșuează un proiect important sau când cineva ne expune vulnerabilitățile. Reacția unor oameni este retragerea. Ei devin tăcuți, evitanți, intră în defensivă. Alții acționează prin atac. Critica disproporționată, sarcasmul constant, disprețul exprimat în conversații sunt toate forme de exprimare a rușinii care nu a găsit un limbaj mai matur.

Psihanalistul Heinz Kohut a subliniat că atunci când imaginea de sine este fragilă, cea mai mică fisură poate declanșa o reacție defensivă intensă. De aici putem afirma că uneori agresivitatea unei persoane spune mai multe despre vulnerabilitatea proprie decât despre persoana către care este îndreptată.

Rușinea în adolescență

Psihologia ne întoarce inevitabil în copilărie și adolescență, pentru că acolo ne formăm mecanismele cele mai puternice. Iar asta pentru că emoțiile pot fi copleșitoare în adolescență, atunci când nu avem identitatea complet formată. Validarea socială devine esențială în această etapă a dezvoltării.

Neuropsihologia a dovedit că, în adolescență, sistemele responsabile pentru procesările emoționale ale creierului sunt extrem de reactive, în timp ce zonele pentru reglare și control sunt încă în maturizare (cortexul prefrontal). Așadar, pentru un adolescent, emoțiile sunt trăite intens și gestionate dificil. Ridiculizarea publică poate fi o amenințare la identitatea unui adolescent. Excluderea dintr-un grup poate fi trăită ca o pierdere de statut. De aici, adolescentul are două direcții posibile: retragere sau agresivitate. Unii aleg să interiorizeze rușinea; sunt cei care devin retrași, anxioși, tăcuți. Alții transformă emoția în atac. Bullying-ul apare cel mai des în exact ca o încercare de a scăpa de propria vulnerabilitate prin dominarea unei alte persoane.

Agresiunea în adolescență vs. la vârsta adultă

Agresivitatea nu dispare odată cu adolescența, ci mai degrabă își schimbă forma. La adolescenți, agresiunea este directă, impulsivă, vizibilă. Se manifestă prin tachinări, umilire în grup, excludere socială și adesea conflicte fizice. Reacțiile sunt, de cele mai multe ori, disproporționate.

La adulți, agresivitatea este rar atât de explicită și adesea trecută prin filtrul social. Putem apune că agresivitatea adultă este mascată de lucruri acceptate social, dar nu mai puțin dureroase pentru cei care o primesc. Mecanismul de bază rămâne însă același: dificultatea de a tolera emoții precum rușinea, frustrarea sau sentimentul de inferioritate. Diferența o fac doar “hainele” pe care le poartă agresivitatea adultă, uneori atât de subtile încât nici măcar nu o mai recunoaștem ca agresiune.

Cum poate fi gestionată rușinea într-un mod sănătos?

Rușinea, în sinea ei, nu este o emoție rea. Ea apare atunci când ne simțim expuși, respinși, judecați și ne semnalează nevoia profundă de apartenență. Devine o problemă doar dacă rușinea rămâne tăcută, izolată. Brené Brown a descoperit, în urma cercetărilor psihologice, că rușinea crește în tăcere, dar își pierde puterea atunci când este adusă într-un spațiu de relație și înțelegere.

Pentru adolescenți, gestionarea sănătoasă a rușinii are nevoie de adulți disponibili emoțional care le pot normaliza emoțiile dificile. Acești adulți sunt părinții, profesorii sau terapeuții. Un adolescent are nevoie să știe că experiențele de excluziune socială, sentimentul de nepotrivire sau greșelile fac parte din procesul prin care își formează personalitatea. Aici, sprijinul unui adult este esențial pentru a transforma rușinea în ceva ce poate fi integrat în viața adolescentului. Pentru părinții care se confruntă cu astfel de situații în viața adolescentului lor, la Timișoara se organizează un grup de suport tocmai în acest sens. Detalii aici.

Dacă pentru adolescenți lucrurile sunt clare, la vârsta adultă responsabilitatea devine mai personală. Pentru a gestiona matur rușinea, este nevoie de capacitatea de autoreflexie: în loc să proiectăm rușinea asupra celorlalți sau să o ascundem în spatele agresivității, procesul sănătos presupune recunoașterea ei, înțelegerea contextului în care apare și, uneori, împărtășirea acesteia într-un spațiu sigur de dialog. Poate una dintre cele mai importante abilități emoționale pe care le putem avea la maturitate este capacitatea de a rămâne în contact cu propria vulnerabilitate fără să fugim de ea.

În ambele etape ale vieții, conexiunea autentică este antidotul rușinii. Atunci când vulnerabilitatea este întâlnită cu empatie și înțelegere, rușinea își pierde intensitatea și rămâne să îndeplinească rolul natural de a ne fi busolă spre relații autentice și o imagine de sine realistă.