Finanțare pentru două echipe școlare de robotică la competiții internaționale
Primăria Municipiului Timișoara propune alocarea a 360.000 de lei pentru sprijinirea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la competiții internaționale de top din cadrul FIRST Tech Challenge.
De ce contează:
Finanțarea acoperă cheltuielile de deplasare și cazare pentru elevii care reprezintă Timișoara pe scenele mondiale și europene, într-un domeniu cu miză tot mai mare: educația tehnologică și inovația.
Cine merge mai departe:
-
Echipa CSH, de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, a câștigat premiul I – Inspire Award la etapa națională și s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, la Campionatul Mondial din Houston, SUA (29 aprilie – 2 mai 2026)
-
Echipa CyberMoon, de la Colegiul Național „C.D. Loga”, a obținut premiul III – Sustain Award și va participa la European Premier Event 2026, la Eindhoven, Olanda (16 – 20 iunie 2026)
Ce spun autoritățile:
Primarul Dominic Fritz a transmis că administrația locală susține „munca, creativitatea și pasiunea acestor tineri”, subliniind că performanțele lor contribuie la promovarea Timișoarei la nivel internațional.
Context:
Inițiativa face parte din strategia municipalității de sprijinire a elevilor cu rezultate deosebite. Din 2024, Primăria organizează anual Gala Performanței în Învățământul Preuniversitar, unde sunt recompensați elevii și profesorii cu rezultate remarcabile la competiții naționale și internaționale.
Ce urmează:
Proiectul de finanțare urmează să fie supus aprobării Consiliului Local într-o ședință viitoare.
