Timișoara sărbătorește Ziua Europei cu spectacole, concerte și evenimente în trei piețe centrale

Timișoara marchează și în acest an Ziua Europei printr-un program extins de evenimente organizate în 8–9 mai 2026, în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfântul Gheorghe.

 

Timișoara sărbătorește Ziua Europei cu spectacole, concerte și evenimente în trei piețe centrale
Timișoara sărbătorește Ziua Europei cu spectacole, concerte și evenimente în trei piețe centrale

Orașul decorat de Ziua Europei

Centrul istoric va fi transformat într-un spațiu simbolic al unității europene. Piața Sfântul Gheorghe va fi decorată cu o instalație florală în culorile Uniunii Europene, ca simbol al păcii și solidarității.

Piața Unirii va găzdui o instalație tematică dedicată Europei, devenind fundal pentru evenimente culturale și pentru fotografii ale publicului.

De asemenea, pe strada Alba Iulia revin umbrelele colorate, care vor înlocui decorurile pascale și vor completa atmosfera de sărbătoare.

Două zile de evenimente pentru comunitate

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, propune un program dedicat tuturor vârstelor, de la activități educative și sportive până la demonstrații și întâlniri diplomatice.

În program sunt incluse:

  • Crosul Europei și concursuri pentru liceeni

  • Lecții de educație civică și întâlniri cu reprezentanți consulari

  • Demonstrații de judo, badminton, dans sportiv și dresaj canin

  • Expoziții de tehnică ale structurilor MAI și Armatei

  • Activități interactive pentru copii și studenți

Spectacole și invitați speciali

Unul dintre momentele centrale este spectacolul „Călător printre stele”, o producție care explorează cultura europeană printr-o poveste urbană despre descoperire și diversitate. Reprezentațiile au loc vineri, 8 mai, la ora 13:00 în Piața Sfântul Gheorghe și la ora 18:00 în Piața Unirii.

Sâmbătă, 9 mai, în Piața Unirii, publicul va putea urmări un moment special cu artistul Luke Silva, cunoscut pentru performanțele sale de tip busking și colaborările spontane cu publicul din spațiul urban.

Programul pe scurt

Vineri, 8 mai

  • Casa de Cultură: concurs pentru liceeni „Circuit Europa”

  • Piața Sfântul Gheorghe: lecție de educație civică și spectacol

  • Piața Unirii: spectacol „Călător printre stele” (ora 18:00)

Sâmbătă, 9 mai

  • Piața Libertății: ceremonie militar-religioasă, Crosul Europei, expoziții și demonstrații

  • Piața Sfântul Gheorghe: spectacol pentru copii

  • Piața Unirii: concert și momentul special Luke Silva (ora 19:00)

  • Piața Europei: concert Filarmonica „Banatul”, cu fragmente din „Carmina Burana” și „Oda Bucuriei”

Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, împreună cu Instituția Prefectului și mai mulți parteneri instituționali locali și internaționali.

SMTT
Cumpără-ne o cafea