Sfaturile psihologului Andreea Rez: Între fragil și ostil. Ce este și cum este, de fapt, tulburarea borderline

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Ce înseamnă, de fapt, tulburarea borderline

Tulburarea de personalitate borderline este descrisă, conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale), ca fiind un set de criterii care țin de instabilitate emoțională, educațională, relațională și de identitate. Diagnosticul nu înseamnă, deci, un simptom, ci un cumul de anumite criterii clinice, evaluate de un specialist.

Dincolo de aceste repere tehnice, există și realitatea psihologică mai profundă: cel sau cea care suferă de Tulburare Borderline are dificultăți majore în a-și regla emoțiile, în a menține un sentiment stabil de sine ori de siguranță în relații. 

Otto Kernberg, psihiatru și psihanalist - unul dintre renumiții teoreticieni ai tulburării de personalitate borderline - descria structura tulburării ca fiind o tensiune constantă între nevoia intensă de apropiere și teamă profundă de abandon.

Lumea interioară a persoanei cu tulburare borderline

Persoanele cu borderline nu simt “prea mult” într-un sens superficial, ci chiar trăiesc emoțiile cu o intensitate care poate deveni copleșitoare. În cazul unei relații amoroase, de exemplu, persoana cu borderline poate simți o apropiere extremă față de partener/parteneră într-un timp foarte scurt. Apoi, primul semn de distanțare sau ambiguitate este trăit intens, ca o respingere profundă. Oscilația între aceste două trăiri nu este manipulare - așa cum este greșit percepută cel mai des - ci expresia unei dificultăți reale de a menține stabilitatea emoțională. Întregul sistem emoțional este unul hipersensibil, într-un mediu în care nu există uneltele psihologice eficiente pentru reglare.

Din exterior, comportamentele asociate acestei tulburări pot părea contradictorii sau schimbătoare, greu de anticipat. Apropiere intensă urmată de retragere, nevoie de validare și respingerea celuilalt în același timp, reacții emoționale puternice și rapide. Fără un context, manifestările de acest fel sunt adesea interpretate ca exagerări și dramatizare.

În realitate, ele sunt răspunsuri la o sensibilitate profundă la respingere și abandon.

Tulburarea borderline a fost studiată și e neuropsihologi, care au observat că persoanele cu o astfel de tulburare au o reactivitate mai crescută la stimuli emoționali, în special în zona amigdalei - o mică structură a creierului responsabilă de procesarea emoțiilor. Astfel, stimulii emoționali sunt percepuți mult mai intens.

Confuzii și complexitate

Una dintre dificultățile majore în diagnosticarea borderline-ului este faptul că simptomele se pot suprapune cu alte afecțiuni psihologice, ca de exemplu:

• Depresia: din cauza instabilității emoționale, a sentimentelor de gol interior

• Anxietatea: din cauza hipervigilenței în relații 

• Tulburarea bipolară: din cauza oscilațiilor de dispoziție între depresie și manie

Diferența esențială dintre acestea și borderline este ritmul și contextul. În borderline, nu apar în episoade distincte, ci sunt mai degrabă o reacție la interacțiuni și evenimente din relații.

Nu e despre “a fi dificil”, ci despre a trăi intens

Poate una dintre cele mai importante lucruri pe care le putem reține despre persoanele cu borderline este că acestea nu aleg să reacționeze, ci răspund autentic la ceea ce simt și trăiesc intern. În multe cazuri, în spatele tulburării se află o întreagă istorie de atașament nesigur, experiențe de invalidare emoțională constantă, medii în care nimeni nu a înțeles sau conținut aceste emoții. Modul în care învățăm să ne reglăm emoțiile este adesea legat de relațiile timpurii.

Ce poate face terapia

Deși poate părea copleșitor, pentru tulburarea borderline există opțiuni de terapie validate. Terapia dialectic-comportamentală, de exemplu, este una dintre cele mai studiate abordări în acest sens. Se concentrează pe dezvoltarea abilităților de reglare emoțională, de toleranță la stres și de mindfulness. Și terapiile bazate pe atașament sunt eficiente pentru că lucrează tocmai relațiile interne și modul în care persoana se raportează la sine sau la ceilalți. 

Un element important, însă, indiferent de abordarea terapeutică, rămâne relația cu psihologul. Irvin Yalom scria că schimbarea reală nu apare din tehnici, ci din experiența de a fi înțeles și conținut într-o relație sigură. Iar acest lucru este exact ceea ce a lipsit persoanei cu borderline.

În final

În jurul tulburării borderline există multe speculații, majoritatea dintre ele înțelese greșit. Una dintre cele mai mari dificultăți din jurul tulburării nu este doar intensitatea emoțională, ci felul în care aceasta este percepută din exterior. Între fragil și ostil se află, de fapt, o ființă umană care încearcă să găsească echilibru. Atunci când experiența este înțeleasă, nu judecată, lucrurile încep lent, dar real, să se așeze suficient încât viața să poată fi trăită, nu doar gestionată.