Sfaturile psihologului Andreea Rez. Dincolo de vanitate: cum înțelegem cu adevărat narcisismul

Andreea Rez este psiholog clinician și psihoterapeut în supervizare, cu formare în terapia sistemică. Aria ei de expertiză acoperă terapia individuală, de cuplu, de familie, inclusiv copii și adolescenți. Deține, de asemenea, competențe în domeniul securității naționale. Cabinetul ei se află în Timișoara

Problema cu utilizarea termenului nu e greșită în intenție - adesea, intuiția noastră despre oameni este corectă. Problema e că simplifică, deformează chiar, o situație care, în realitate, e mult mai complexă și chinuitoare decât aroganța și grandiozitatea.

Trăsătură de personalitate sau tulburare narcisică?

Cu toate că ne lovim de termenul “narcisic” la primul scroll pe orice rețea, e important să facem o distincție clară înainte de orice:  există o diferență semnificativă între a avea trăsături narcisice și a prezenta o tulburare narcisică de personalitate.

Nevoia de validare, atenție, dorința de a fi apreciat, sensibilitatea la critică - toate acestea fac parte din psihologia umană normală, obișnuită. Nu există om care nu are nevoie, oricât de puțin, să fie văzut favorabil.

Clinic, problematic devine doar atunci când astfel de nevoi devin rigide și domină toate relațiile, interacțiunile și toată viața emoțională a unei persoane. Atunci când nevoia nu mai e o trăsătură, ci un tipar care se tot repetă. Și în acest caz, diagnosticul clinic nu se pune pe baza unui comportament izolat sau pe observații, ci pe baza unui model stabil, prezent în mai multe contexte, care afectează toate relațiile și funcționarea zilnică.

Cu alte cuvinte, faptul că cineva este uneori dificil, egoist sau preocupat de propria persoană nu îl face narcisic, ci doar om.

Lumea interioară a narcisicului

Psihologia vorbește mult despre lumea interioară pentru că acolo, în gândurile noastre, lucrurile uneori arată altfel decât în exterior. Imaginea populară a narcisicului este a unui om plin de sine, convins că este superior tuturor, imun la durere emoțională. Psihanalistul Heinz Kohut a propus, acum câteva decenii, o perspectivă care a răsturnat complet imaginea narcisicului. Ceea ce arată grandiozitatea narcisică nu este, de obicei, o stimă de sine mare, ci una fragilă, care are nevoie de conformare externă constantă pentru a nu se prăbuși complet. Astfel, grandiozitatea nu este expresia încrederii, a certitudinii interioare, ci un mecanism extrem de apărare împotriva incertitudinii. Sub admirație se află, paradoxal, o dificultate profundă de a simți că există valoare fără să fie confirmată din exterior.

Este o diferență care a schimbat fundamental psihologia și modul în care privim oamenii cu tulburare narcisică. Nu pentru a-i scuza, ci pentru a-i înțelege.

Un mecanism cu două fețe

Psihologia modernă face diferența între două forme majore de exprimare a narcisismului, și merită să le menționăm pe amândouă.

Prima - narcisismul grandios - este cea pe care o recunoaștem repede și despre care se tot vorbește acum: sentiment de superioritate, dominanță, nevoie de admirație, lipsa empatiei, preocupare pentru statut. Narcisicul grandios poate părea carismatic, impresionant, poate chiar puțin fascinant. 

A doua formă este mai puțin vizibilă și mai greu de identificat: narcisismul vulnerabil. Grandiozitatea este mascată sub o sensibilitate foarte mare la critică, rușine intensă, tendințe de victimizare. Narcisistul vulnerabil poate părea anxios și fragil, dar este profund preocupat de validare și de modul în care este perceput.

Cercetările recente arată că cele două forme nu se exclud, ci pot coexista în grade diferite în aceeași persoană, în momente diferite.

Cum se formează narcisicul?

În psihologie, în cele mai multe cazuri, tulburările de personalitate sunt cauzate de un mix de temperament, experiențe din copilărie și mediul familial. Uneori, tulburările de personalitate, cum este narcisismul, se dezvoltă în contexte în care copilul este valorizat excesiv pentru performanțe (la școală, de exemplu) sau imagine, dar insuficient emoțional. Copilul este, astfel, admirat, dar nu cunoscut. Lăudat, dar nu înțeles. În alte cazuri, este exact opusul: în familii cu părinți critici sau reci, copilul își construiește o imagine grandioasă de sine ca un mecanism de protecție împotriva unui mediu care îl face să se simtă mic.

Psihologul Otto Kernberg observa că în centrul structurii narcisice se află o imagine de sine instabilă, care oscilează între idealizare și rușine profundă, fără să aibă un punct de echilibru.

Relațiile cu persoane narcisice, teren dificil

Paradoxul narcisismului se vede cel mai bine în relații. Persoanele narcisice își doresc apropiere, însă, cum apropierea autentică presupune vulnerabilitate, aici încep problemele. O persoană narcisică este construită să evite situațiile în care nu se simte suficientă sau simte că greșește. De aici vin dinamicile care apar repetat în aceste relații: idealizarea urmată de devalorizare, nevoia de control, sensibilitatea extremă la orice formă de critică sau respingere. Nu sunt strategii conștiente. Sunt răspunsuri automate ale unui om care nu a învățat că poate fi văzut cu totul și poate supraviețui acestui lucru.

Poate ajuta terapia? 

Da, dar procesul nu e simplu. Psihoterapia cu persoane cu structură narcisică presupune, inevitabil, ca persoanele să se confrunte cu emoții pe care nu le pot tolera ușor: rușine, dependența emoțională, sentimentul de gol. Irvin Yalom scria că schimbarea reală este posibilă în momentul în care omul poate fi văzut fără mască și poate supraviețui acestei experiențe.

Terapia nu elimină persoana, ci construiește, treptat, un sine mai stabil, capabil de relații mai autentice.

Poate că cea mai mare confuzie despre narcisism e tocmai aceasta: că oamenii narcisici se iubesc prea mult pe ei înșiși. Adevărul psihologic are întotdeauna nuanțe. Nu e vorba despre prea multă iubire de sine, ci despre dificultatea de a simți că există suficientă valoare interioară fără confirmare externă constantă. Între grandiozitate și fragilitate există, așadar, un om care încearcă doar… să nu se simtă mic.