Vila de pe Loga a baștanului Momiță, recuperată de Primăria Timișoara, va deveni grădiniță cu program prelungit
Clădirea de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 52, recuperată de Primăria Timișoara după un proces juridic care a durat mai mulți ani, va fi transformată într-o grădiniță cu program prelungit.
De ce contează: Municipalitatea începe demersurile pentru obținerea autorizațiilor necesare funcționării unității de învățământ și pregătește amenajarea spațiilor prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT).
Ce urmează: Consilierii locali vor vota un proiect de hotărâre prin care imobilul va fi dat în folosință gratuită către ASEMT. Contractul este propus pentru o perioadă de 10 ani.
Declarație:
„Este un pas procedural necesar pentru ca această vilă să devină spațiu educațional. Mă bucur că reușim să dăm înapoi comunității această clădire de pe Bulevardul Loga. Lupta noastră pentru recuperarea proprietăților orașului continuă”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Detalii despre imobil: Proprietatea dispune de un teren de 1.202 metri pătrați. Clădirea are parter, etaj și mansardă, cu o suprafață construită de 623,88 metri pătrați pentru parter și etaj și de 306,95 metri pătrați pentru mansardă.
Context: Municipiul Timișoara a devenit proprietarul imobilului în septembrie 2023, după finalizarea procedurilor de intabulare. Ulterior, administrația locală a început demersurile pentru evacuarea persoanelor care ocupau fără drept clădirea.
Prin ce a trecut dosarul: Procedura de evacuare a fost întârziată de numeroase cereri și amânări succesive, inclusiv prin strămutarea cauzei la Judecătoria Arad. Și acolo procesul a fost amânat în repetate rânduri, iar în primă instanță municipalitatea a primit o decizie nefavorabilă.
Cum s-a încheiat: Primăria a câștigat definitiv procesul la instanța de apel la finalul anului trecut, iar sentința a fost pusă în executare în luna aprilie a acestui an.
Unde poate fi consultat proiectul: Documentația propusă pentru aprobarea în Consiliul Local este disponibilă pe site-ul Primăriei Timișoara.
