Poli va juca acasă în Liga a 2-a. Baza Electrica a primit undă verde din partea FRF

Stadionul Electrica din Timișoara a fost omologat pentru găzduirea meciurilor din Liga a 2-a în sezonul 2026–2027. În paralel cu proiectul noului stadion, municipalitatea investește în modernizarea bazei pentru ca Știința Politehnica să își dispute partidele oficiale pe teren propriu.

 

Poli va juca acasă în Liga a 2-a. Baza Electrica a primit undă verde din partea FRF
Poli va juca acasă în Liga a 2-a. Baza Electrica a primit undă verde din partea FRF

Ce s-a întâmplat: O comisie formată din reprezentanți ai Federației Române de Fotbal și ai instituțiilor implicate în organizarea competițiilor a inspectat marți Baza Electrica. În urma verificărilor, arena a primit omologarea necesară pentru desfășurarea meciurilor din eșalonul secund în noul sezon.

Cum arată stadionul: Baza sportivă, aflată în administrarea Municipiului Timișoara prin Societatea de Transport Public Timișoara, dispune de un teren cu gazon care respectă cerințele Federației, vestiare pentru echipe și arbitri, cabinet medical și toate facilitățile necesare organizării jocurilor oficiale. Capacitatea actuală este de aproximativ 2.000 de spectatori.

Ce s-a investit: În ultimele luni au fost executate lucrări de reparații la instalația de sonorizare, rețeaua electrică și la scaunele din tribune. Înaintea debutului sezonului vor fi reparate și împrejmuirile stadionului, iar în eventualitatea calificării în play-off, numărul locurilor pe scaune din tribune va fi suplimentat.

Sprijin pentru club: Municipalitatea pune la dispoziția echipei mari și baza Stoicov, unde se desfășoară antrenamentele, în timp ce grupele de juniori U13, U14 și U16 utilizează baza sportivă Vasile Deheleanu. În sezonul trecut, clubul Știința Politehnica Timișoara a beneficiat și de un sprijin financiar din partea Primăriei, în valoare de aproape 450.000 de lei.

Context: Omologarea Bazei Electrica oferă Științei Poli posibilitatea de a disputa meciurile de pe teren propriu la Timișoara până la construirea noului stadion al orașului.

SMTT
Cumpără-ne o cafea